Vicepreședintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Alexandru Deaconu, a susținut, astăzi, la Baza Sportivă a Academiei Gheorghe Hagi, un curs de instruire la care au participat antrenorii și jucătorii FC Viitorul. Scopul acestei întâlniri a fost de a se aduce noi clarificări în privința modului de interpretare și aplicare a regulamentului față de numeroase momente ce pot apărea pe parcursul unui meci. S-a discutat în detaliu și despre situații precum faultul, hențul, offside-ul, când se impune avertizarea jucătorului cu cartonaș galben sau roșu. A fost un curs interactiv, în care antrenorii și componenții echipei constănțene au putut interveni în momentele în care au dorit anumite lămuriri.
.