În etapa a 10-a din Liga 1, FC Viitorul a întâlnit, pe teren propriu, pe Astra Giurgiu, formație neînvinsă până la ora acestei partide. A fost însă un meci dominat cu autoritate de formația constănțeană, care a dictat ritmul partidei încă din primul minut, dar a irosit o sumedenie de ocazii. După ce în min. 48 a lovit bara la șutul lui Vînă, Viitorul a marcat golul victoriei în primul minut al prelungirilor prin Tudor Băluță, care a reluat cu capul, din 8m, fără speranțe pentru Iliev. În etapa a 11-a din Liga 1, FC Viitorul va întâlni, în deplasare, vineri, 5 octombrie, de la ora 21.00, pe Politehnica Iași.

 FC Viitorul - Astra Giurgiu 1-0 (0-0)

Au marcat: Băluță 90+1

Cartonașe galbene: Vînă 21, De Nooijer 32, Mladen 38, Ghiță 45, Drăguș 90+2 / Da Silva 3 și 34, Mrzljak 33, Belu 53, Moise 83

Cartonașe roșii: Da Silva 34


Au evoluat echipele:

FC Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Cojocaru - Mladen (46 R. Boboc), Țîru, Ghiță (58 Voduț), De Nooijer - Achim, Băluță, Vînă - I. Hagi, Drăguș, Mățan (46 Houri). Rezerve: Buzbuchi - Luchin, Ciobanu, Artean.

Astra Giurgiu (antrenor Gheorghe Mulțescu): Iliev - Butean, Crișan, Da Silva, Radunovic - Mrzljak (70 Moise), Biceanu - V. Gheorghe (77 Zoua), N. Roșu (39 Belu), Llullaku - Begue. Rezerve: Lazar - Trusescu, F. Boboc, Bahamboula.

Au arbitrat: Marcel Bîrsan (București) - Vladimir Urzică (Piatra Neamț) și Alexandru Cerei (Cluj-Napoca).