Partida câștigată de campioana României în etapa a 24-a din Liga 1 Betano, scor 1-0 (0-0) în deplasare cu Juventus București, a consemnat și o nouă bornă atinsă de Ianis Hagi. Căpitanul Viitorului, autorul golului din min.79, din penalty, care a adus cele trei puncte în contul formației constănțene, a evoluat în meciul cu numărul 40 în Liga 1. Reușita jucătărului în vârstă de 19 ani este a 5-a în primul eșalon, unde a debutat în sezonul 2014/2015, la doar 16 ani 1 lună și 13 zile ! O cifră importantă a atins şi managerul tehnic Gheorghe Hagi, care în meciul cu Juventus Bucureşti a reuşit golul 200 în Liga 1 cu echipele pe care le-a pregătit, în 142 de partide în care s-a aflat pe banca tehnică. Un alt jucător al campioanei României, Cristian Ganea, se apropie de o bornă importantă în carieră, după ce în partida cu Juventus București internaționalul român a evoluat în meciul cu numărul 99 în Liga 1. În plus, etapa a 26-a din acest sezon, când FC Viitorul va evolua în deplasare cu CSMS Iași, va reprezenta meciul cu numărul 200 în Liga 1 pentru campioana României.