Echipa națională de tineret a României a susținut, vineri seară, al patrulea meci din cadrul grupei de calificare la Campionatul European din 2019. Jucătorii antrenați de Daniel Isăilă au evoluat, la Lugano, contra Elveției U21, partida încheindu-se cu victoria "tricolorilor", scor 2-0 (1-0). Jucătorul Viitorului, Alexandru Cicâldău, a înscris un gol de excepție în min.87, finalizând în vinclu de la marginea careului! Celălalt gol al elevilor lui Daniel Isăilă a fost marcat de Mihai Dobre, în min.24.
Dacă Alex Cicâldău a fost titular și a fost integralist, pe banca de rezerve s-a aflat un alt jucător al Viitorului, Virgil Ghiță, care n-a fost introdus pe teren.
În urma victoriei din Elveția, România U21 și-a consolidat prima poziție în clasament, acumulând 10 puncte în patru întâlniri.

Evoluția jucătorilor produși de Academia Hagi în confruntarea Elveția U21 - România U21 0-2:
Cristian Manea (CFR Cluj) - fundaș dreapta, a fost titular și a jucat tot meciul;
Virgil Ghiță (FC Viitorul) - fundaș central, s-a aflat pe banca de rezerve;
Alexandru Cicâldău (FC Viitorul) - mijlocaș, a fost titular, a jucat tot meciul și a închis tabela în min.87;
Ianis Hagi (Fiorentina) - mijlocaș ofensiv, a fost titular și a evoluat până în min.77.

Din cauza unor accidentări, alți patru jucători produși de Academia Hagi nu au putut evolua în Elveția: Arpad Tordai, Cătălin Căbuz, Dragoș Nedelcu și Florin Coman.

Rezumat VIDEO: Elveția U21 - România U21 0-2